Conform art. 18 alin. 2 din Legea nr. 105 din 13.03.2003 privind protectia consumatorului și regulilor de schimbare a mărfurilor nealimentare, procurate în reţeua de comerţ cu amănuntul, Consumatorul e în drept să preschimbe marfa nealimentară de calitate adecvată cu una similară în întreprinderea de comerţ unde a fost procurată, dacă marfa nu i s-a potrivit după formă, gabarite, model, culoare, mărime, sau nu poate fi folosită după destinaţie din alte motive.
În rol de consumator ai dreptul să returnezi marfa în decurs de 14 zile, exceptînd ziua procurării.
Returul mărfii se efectuează dacă ea nu a fost folosită, şi-a păstrat aspectul exterior, proprietăţile de consum, sigiliile, precum şi factura eliberată consumatorului împreună cu marfa vîndută. Cu toate acestea, dacă parcurgi unul dintre materialele achiziționate și nu te mulțumește produsul, îți garantăm returnarea banilor.
Returul de marfă se face prin curier sau la adresa de la care s-a făcut expedierea, pe cheltuiala ta.
Produsul returnat trebuie să fie în aceeași stare în care a fost livrat. Nu se acceptă pentru returnare produsele care prezintă modificări fizice, lovituri, zgârieturi, șocuri, urme de folosire și/sau intervenții neautorizate etc. Ești responsabil pentru diminuarea valorii produselor care rezultă din manipulări, altele decât cele necesare pentru determinarea naturii, calităţilor şi funcţionării produselor.
În concluzie, ai dreptul să renunţi la produsele pe care le-ai cumpărat în termen de 14 zile de la ziua la care ai primit produsele. Ni le trimiţi înapoi şi noi îţi returnam banii sau un alt produs similar. Din punct de vedere legal, nu trebuie să invoci niciun motiv, dar ne-ar bucura să știm ce putem face mai bine data viitoare.
Suport clienti
contact@calinbiris.ro